Un număr de 20 de medici rezidenți în pediatrie de la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” au participat la un curs aprofundat de prim ajutor, în cadrul căruia au exersat tehnici esențiale pentru intervenția în situații de urgență, informează ASSMB.

Cursul a fost susținut de dr. Alin Popa, medic primar de urgență, formator și director al Direcției de Medicină Școlară ASSMB, la invitația Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.

În cadrul pregătirii practice, medicii rezidenți au exersat manevre de resuscitare la adult și copil, evaluarea primară și secundară, utilizarea defibrilatorului automat extern (DAE), precum și metodele de dezobstrucție a căilor respiratorii superioare.

ASSMB subliniază că instruirea periodică în prim ajutor este importantă inclusiv pentru personalul medical, deoarece tehnicile trebuie exersate constant pentru a putea fi aplicate corect și rapid atunci când apare o urgență.

Astfel de cursuri sunt organizate și pentru asistenții medicali, iar medicii școlari din cadrul Rețelei de Medicină Școlară participă, la intervale regulate, la programe de pregătire și perfecționare. Experiența acestor cursuri este extinsă și în alte unități medicale administrate de ASSMB.

„Primul ajutor de bază înseamnă mai mult decât cunoștințe teoretice, înseamnă capacitatea de a reacționa corect și rapid atunci când fiecare secundă contează. Prin pregătire continuă și exerciții practice, creștem atât eficiența intervenției, cât și încrederea celor care trebuie să acționeze în situații de urgență”, a declarat dr. Alin Popa, medic primar medicină de urgență și formator, director al Direcției de Medicină Școlară ASSMB.

La rândul său, dr. Iulia Țincu, medic primar pediatrie, medic specialist gastroenterologie pediatrică și director medical al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, a subliniat importanța pregătirii practice în urgențele pediatrice.

„În urgența pediatrică, teoria nu este suficientă. Componenta practică și simularea îi ajută pe medicii rezidenți să-și formeze reflexele corecte, să ia rapid decizii și să fie pregătiți să intervină eficient”, a afirmat dr. Iulia Țincu.

„Un curs cu atât mai important cu cât, în medicina de zi cu zi, siguranța și intervenția corectă în primele minute pot salva vieți”, transmit reprezentanții ASSMB.