Actorul american Eric Roberts, nominalizat la Premiile Oscar, a vizitat marți șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, transmite Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).
Potrivit ASSMB, vizita a avut loc pe șantierul noii unități medicale aflate în construcție, care va deservi anual peste 5.700 de pacienți.
Actorul a fost însoțit de Codin Maticiuc, inițiatorul campaniei „Spitale Publice din Bani Privați”, Lucian Judele – administratorul public al Capitalei, Andrian Țîbîrnă – managerul Spitalului Obregia și conf. dr. Florina Rad, șefa Secției de Psihiatrie Pediatrică, transmite ASSMB.
Noua clinică va include 67 de paturi și 40 de saloane moderne, 20 de săli de terapie și o secție dedicată adolescenților cu adicții, potrivit ASSMB.
Investiția este estimată la 16,5 milioane de euro și este finanțată integral din fonduri private, mai arată Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.








