Beneficiarii Programului FIV vor primi vouchere până la sfârșitul lunii decembrie, anunță Ministrul Muncii

Beneficiarii declarați eligibili în cadrul Programului de Fertilizare In Vitro (FIV) și care au semnat contractele de finanțare vor primi voucherele în cont până la sfârșitul lunii decembrie, a anunțat Ministrul Muncii, Florin Manole.

Ministrul a declarat: „Etapa de înscriere în cadrul Programului FIV s-a finalizat. Până la finalul lunii decembrie, beneficiarii declaraţi eligibili şi care au semnat contractele de finanţare vor primi voucherele în cont. Este speranţă şi este şansa la o familie. Mă bucur că etapa de înscriere s-a încheiat şi că am reuşit să atingem atât de mulţi beneficiari”.

Florin Manole a subliniat că menținerea și dezvoltarea programului rămân priorități: „Dar ceea ce este mai important este că nu am renunţat. Împreună am salvat acest program şi l-am dus mai departe şi anul acesta. Pentru anul viitor, pregătim deja noul program, finanţat atât din fonduri europene cât şi din fonduri publice şi cu mai mulţi beneficiari. Avem datoria să sprijinim fiecare familie care luptă pentru acest vis”.

Lasă un răspuns

*