BioNTech a anunțat, luni, că a început să lucreze la un vaccin adaptat la Omicron, noua variantă îngrijorătoare a coronavirusului detectată în Africa de Sud, dar nu este încă foarte clar dacă va trebui să refacă actualul său vaccin anti-COVID-19, transmite Reuters.
Dezvoltarea unui vaccin adaptat face parte din procedura standard a companiei pentru noile variante, a precizat, într-un comunicat, BioNTech, care produce vaccinuri împreună cu Pfizer.
„Primii pași ai dezvoltării unui potențial nou vaccin se suprapun cu cercetările necesare pentru a evalua dacă va fi nevoie de un nou vaccin”, a adăugat compania.
Varianta Omicron comportă un risc global foarte ridicat de recrudescență, a avertizat luni OMS, în timp ce mai multe țări au raportat cazuri, ceea ce a determinat închiderea mai multor frontiere.
Compania germană BioNTech anunţase, vineri, că se aşteaptă să obţină date suplimentare despre noua variantă îngrijorătoare a virusului SARS-CoV-2 detectată în Africa de Sud, în următoarele două săptămâni, pentru a decide ulterior dacă vaccinul său dezvoltat în parteneriat cu grupul american Pfizer trebuie să fie reajustat, informează Reuters.