Persoanele cu vârste între 50 și 74 de ani din regiunea București-Ilfov, care se află în categorii de vulnerabilitate, pot beneficia gratuit de screening pentru cancerul colorectal în perioada 5-7 octombrie 2026, la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie” din Sectorul 6.

Acțiunea este organizată de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății (ARPS), în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgență București și Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, în cadrul proiectului „ROCCAS 4 BI”.

Persoanele eligibile pot primi gratuit testul FIT, un test simplu și nedureros, care poate fi efectuat acasă și poate identifica urme de sânge în materiile fecale înainte de apariția simptomelor.

În cazul unui rezultat pozitiv, programul oferă colonoscopie gratuită și îndrumare medicală.

Sunt eligibile persoanele cu vârste între 50 și 74 de ani din regiunea București-Ilfov care fac parte din categorii vulnerabile, precum persoanele neasigurate, cele fără medic de familie, șomerii, persoanele cu dizabilități, beneficiarii venitului minim de incluziune, migranții sau persoanele din comunități vulnerabile.

Testele FIT și informațiile necesare pentru efectuarea acestora acasă vor fi distribuite în cadrul unei sesiuni de informare care va avea loc între orele 09:00 și 15:00, la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”, din Bulevardul Uverturii nr. 81, Sectorul 6.

Înscrierea se poate face și prin intermediul unuia dintre medicii de familie afiliați proiectului „ROCCAS 4 BI”.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul Sănătate 2021-2027.