Consiliul Județean Argeș a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru construirea Laboratorului de radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, un proiect major destinat tratamentului pacienților oncologici din regiune.

Investiția este derulată prin Programul Sănătate 2021–2027, în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar valoarea totală se ridică la 93.545.424,35 lei cu TVA, din care contribuția CJ Argeș este de 2.022.452,44 lei cu TVA.

„Ieri, am semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pe Programul Sănătate 2021–2027, pentru Laboratorul de radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești”, a transmis președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

Potrivit acestuia, lucrările de construcție sunt avansate, iar echipamentele medicale sunt deja în mare parte realizate.

„Laboratorul de radioterapie are 5 niveluri (S1+S2+D+P+1E parțial). Stadiul fizic al lucrărilor este la 71,05%, iar echipamentele medicale sunt realizate în proporție de 63,84%”, a precizat Ion Mînzînă.

Pe șantier au fost deja livrate echipamentele principale de tratament, considerate esențiale pentru funcționarea viitorului centru.

„Deja, pe șantier a fost adusă „inima” laboratorului – cele două acceleratoare liniare de ultimă generație, care, împreună cu celelalte echipamente medicale (sistem de planificare a tratamentului, stație de conturare, sistem de înregistrare și verificare, sistem de imobilizare și sistem de dozimetrie), reprezintă 55,31% din valoarea contractului de lucrări”, a mai transmis acesta.

Autoritățile susțin că laboratorul va asigura accesul pacienților la tratamente moderne de radioterapie și va reprezenta un punct medical strategic pentru întreaga regiune.