Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat aproximativ 15 milioane de lei pentru achiziția consumabilelor costisitoare utilizate în luna octombrie de 11 spitale contractate. Aceste dispozitive medicale de ultimă generație sunt decontate suplimentar, pe baza cazului tratat în spitale, prin sistemul de clasificare în grupe de diagnostic.
Cele mai scumpe consumabile acoperite de asigurarea medicală obligatorie au fost sistemele de implant cohlear și procesor vocal, utilizate în cadrul programului special „Implant cohlear”. Valoarea unui set a depășit 400 de mii de lei.
În aceeași perioadă, cei mai mulți pacienți au beneficiat de intervenții specializate pentru accidentul vascular cerebral ischemic acut, în cadrul programului „Tratament intervențional în AVC ischemic acut”. Operațiile au fost realizate la Institutul de Medicină Urgentă și la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, iar valoarea consumabilelor utilizate a depășit 3,4 milioane de lei, pentru un total de 32 de pacienți.
În primele zece luni ale acestui an, CNAM a transferat din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală peste 152 de milioane de lei pentru consumabilele costisitoare folosite în intervenții chirurgicale complexe, destinate restabilirii funcțiilor diferitor organe și membre.
Toate intervențiile chirurgicale care implică consumabile costisitoare sunt oferite gratuit persoanelor asigurate, cu respectarea indicațiilor medicale.


