CNAM reduce penalitățile și extinde contractele pentru servicii medicale obligatorii

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a anunțat modificări importante în domeniul asigurării medicale obligatorii, menite să ușureze povara contribuabililor și să asigure stabilitate în sistemul de sănătate.

Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a prezentat miercuri, 3 decembrie, în ședința Guvernului, un proiect de hotărâre ce cuprinde mai multe măsuri de actualizare a cadrului normativ.

Printre principalele schimbări se numără reducerea penalității pentru neachitarea în termen a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală. În prezent, penalitatea este de 0,1% pe zi (echivalentul a 12,64 lei pe zi). Începând cu 1 ianuarie 2026, cuantumul acesteia va fi redus la aproximativ trei lei pe zi, calculat conform Codului fiscal. Această modificare va diminua sarcina financiară asupra contribuabililor și va armoniza legislația.

O altă măsură importantă vizează durata contractelor de prestare a serviciilor medicale în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală, care va fi extinsă de la un an la trei ani. Aceasta va oferi stabilitate prestatorilor de servicii medicale, va reduce costurile administrative și va asigura continuitatea accesului populației la servicii.

Proiectul mai include și facilități privind accesul la medicamente și dispozitive medicale compensate, precum și reguli pentru acordarea și suspendarea statutului de persoană asigurată.

Lasă un răspuns

*