Pacienții își pot verifica online istoricul de sănătate din ultimii 10 ani, rețetele emise în ultimii 5 ani, decontările efectuate de CNAS, calitatea de asigurat și informațiile despre cardul de sănătate, prin portalul eSănătateaMea, lansat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate la 1 septembrie 2026. Potrivit CNAS, platforma permite și consultarea furnizorilor de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate la care pacienții se pot programa online.

Portalul eSănătateaMea, disponibil la adresa https://portal.esanatateamea.ro, este un nou punct digital de acces la servicii și informații medicale și se adresează tuturor categoriilor de utilizatori – cetățeni și furnizori de servicii medicale. Platforma are rolul de a crea un punct unic de acces la serviciile și informațiile medicale disponibile în format digital, precizează CNAS.

Implementarea noilor funcționalități ale portalului se va realiza etapizat, iar cardul național de asigurări de sănătate rămâne valabil în continuare. În etapa inițială de lansare, odată înrolat în portalul eSănătateaMea, pacientul poate accesa informații esențiale despre calitatea de asigurat, drepturile și serviciile medicale de care beneficiază, istoricul medical și al rețetelor, decontările efectuate de CNAS, cardul de sănătate și casa de asigurări, precum și lista furnizorilor de servicii medicale la care se poate programa online, informează CNAS.

Cum își creează cetățenii contul

Pentru cetățeni, accesul se realizează prin portalul https://portal.esanatateamea.ro, modalitatea de autentificare fiind conectarea prin ROeID, sistemul național de identitate digitală, care asigură totodată protecția datelor personale medicale ale cetățenilor.

Procesul de creare a contului începe cu activarea contului ROeID. Aplicația ROeID poate fi instalată din App Store sau Google Play, urmând instrucțiunile disponibile în aplicație. Informații suplimentare pot fi consultate pe https://roeid.ro/cetateni.

Având în vedere nivelul ridicat de siguranță aplicat în gestionarea informațiilor medicale personale, aprobarea identității poate dura 24–72 de ore lucrătoare, în special în perioadele aglomerate. De aceea, CNAS recomandă activarea ROeID din timp.

După activarea ROeID, cetățenii trebuie să acceseze https://portal.esanatateaMea.ro și să selecteze opțiunea „Conectare cu ROeID”.

Autentificarea prin ROeID presupune introducerea adresei de e-mail și a parolei asociate contului ROeID. Este important ca datele furnizate să fie reale și actualizate.

Prin intermediul portalului se solicită apoi acordul utilizatorului pentru utilizarea informațiilor furnizate prin ROeID. După parcurgerea etapelor de verificare a datelor, contul eSănătateaMea devine accesibil.

Ce poate vedea pacientul după înrolare

După finalizarea înrolării, accesul ulterior în portal se realizează la adresa https://portal.esanatateaMea.ro, folosind adresa de e-mail, parola și codul generat de aplicația de autentificare.

În acest moment, odată înrolat în portalul eSănătateaMea, pacientul va putea vizualiza:

  • calitatea de asigurat;
  • pachetul de servicii de sănătate de care beneficiază (minimal sau de bază);
  • rețetele emise în ultimii 5 ani;
  • istoricul de sănătate din ultimii 10 ani;
  • istoricul decontărilor (în puncte sau bani decontate de CNAS furnizorilor de servicii medicale);
  • cardul de sănătate (starea acestuia și CID-ul – Codul de Identificare al Cardului);
  • casa de asigurări de care aparține (cu date de contact);
  • drepturi, beneficii și alte informații utile;
  • furnizorii de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate la care se pot programa online (lista acestora se actualizează pe măsură ce furnizorii vor opta pentru înscrierea voluntară în portal).

Ce funcționalități vor fi adăugate în portal

Pe măsura operaționalizării modulelor portalului, utilizatorii vor putea beneficia de funcționalități precum:

  • efectuarea de programări medicale;
  • gestionarea programărilor existente;
  • accesarea informațiilor și rezultatelor medicale disponibile;
  • identificarea furnizorilor de servicii medicale.

CNAS precizează că lansarea eSănătateaMea reprezintă începutul unui proces de implementare și adopție graduală. Nu toate modulele și funcționalitățile portalului vor fi disponibile de la momentul lansării, acestea urmând să fie introduse etapizat. În viitorul apropiat, accesarea portalului se va putea realiza și prin intermediul furnizorilor de servicii medicale.

Furnizorii de servicii medicale, înrolați în platformă

În acest moment, toți furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate sunt înrolați în platforma informatică, iar formularele medicale eliberate de către aceștia ajung în portalul eSănătateaMea și sunt vizibile de către pacienți.

În ceea ce privește submodulul de programări online în ambulatoriul de specialitate, CNAS invită furnizorii de servicii medicale care doresc să accepte programări online prin portalul eSănătateaMea să solicite caselor de asigurări de sănătate credențialele de acces.

De ce sunt necesare mai multe verificări

Accesul la eSănătateaMea presupune mai multe etape de verificare deoarece portalul gestionează informații medicale personale. Fiecare etapă de autentificare și verificare contribuie la protejarea datelor și la asigurarea faptului că acestea sunt accesate de persoana îndreptățită.

Deși procesul inițial poate presupune mai mulți pași, în special în cazul activării ROeID, aceștia sunt necesari pentru protejarea accesului la informațiile medicale. După finalizarea înrolării, autentificarea ulterioară este simplificată.

Cardul de sănătate rămâne valabil

Cardul național de sănătate rămâne valabil și poate fi utilizat în continuare, indiferent dacă utilizatorul este sau nu înrolat în portalul eSănătateaMea. Accesul pacienților la serviciile medicale nu este condiționat de crearea unui cont în portalul eSănătateaMea, subliniază CNAS.

Instituția va informa permanent furnizorii și asigurații cu privire la etapele următoare de implementare și la noile funcționalități care vor deveni disponibile.

Unde pot fi semnalate problemele

Pentru situațiile în care utilizatorii întâmpină dificultăți în procesul de înrolare, activare sau autentificare în portalul eSănătateaMea, acestea pot fi semnalate la adresa de mail esm@cnas.gov.ro.

În paralel, în perioada următoare, CNAS va organiza sesiuni de instruire și feedback dedicate furnizorilor medicali, pentru a asigura transmiterea uniformă a informațiilor specifice, testarea funcționalităților și remedierea eventualelor dificultăți tehnice.