Proiectul Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru, publicat în transparență decizională, cuprinde prevederi care au făcut deja obiectul consultărilor cu organismele reprezentanților furnizorilor de servicii medicale, precum și propuneri referitoare la valoarea punctului în asistența medicală primară, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Instituția clarifică faptul că proiectul Normelor metodologice și proiectul Contractului-cadru se află în etape diferite. Cel de-al doilea document include alte măsuri discutate și negociate cu organizațiile profesionale prevăzute de legislația în vigoare și se află în continuare în circuitul instituțional, urmând să fie analizat împreună cu Ministerul Sănătății.

Totodată, CNAS anunță că va publica în cel mai scurt timp calendarul consultărilor și negocierilor cu reprezentanții furnizorilor de servicii medicale și ai organizațiilor profesionale, în vederea stabilirii valorii punctului în asistența medicală primară.