Comisia oncologică a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, formată din specialiști în chirurgie, oncologie medicală, imagistică și anatomie patologică, s-a reunit pentru analizarea și stabilirea conduitei terapeutice în cazurile complexe de cancer mamar.
În cadrul ședinței, echipa multidisciplinară a analizat cazuri complexe de cancer mamar, a stabilit conduitele terapeutice conform ghidurilor actualizate, a optimizat traseul pacientului în cadrul spitalului și a consolidat colaborarea între specialități pentru a asigura cea mai bună îngrijire.
La întâlnire au participat:
-
Dr. Georgiana Moise, medic primar Oncologie medicală, președintele comisiei oncologice;
-
Dr. Robert Han, medic specialist Oncologie medicală, nou membru al echipei SCJUPBT;
-
Dr. Cristina Oprean, medic primar oncolog cu competență în cancerul mamar, recunoscută la nivel internațional;
-
Prof. Dr. Murariu Marius, medic primar chirurgie generală, Șef Secție Clinică Chirurgie 1;
-
Prof. Dr. Alice Dema, medic primar anatomie patologică, Șef Serviciu Anatomie Patologică;
-
Dr. Aida Iancu, medic primar radiologie-imagistică medicală, Șef Laborator Radiologie și Imagistica Medicală;
-
Dr. Ionuț Faur, medic specialist chirurgie generală, Secția Clinică Chirurgie 2.
Spitalul subliniază că fiecare pacient beneficiază de o abordare personalizată, bazată pe decizii medicale riguroase și pe colaborarea unei echipe multidisciplinare dedicate, pentru a asigura tratamente cât mai eficiente și o îngrijire completă.


