Peste 600 de cadre medicale – medici, rezidenți și asistenți – au participat, în lunile august-septembrie 2025, la un curs practic dedicat comunicării empatice în oncologie, organizat cu sprijinul Ministerului Sănătății, al Biroului OMS din Republica Moldova și al Uniunii Europene.
Cursul a abordat teme precum empatia în relația cu pacienții, protecția datelor cu caracter personal și impactul comunicării verbale, nonverbale și paraverbale în relația medic‑pacient. Participanții au participat la exerciții practice și discuții pe cazuri reale, cu scopul de a-și îmbunătăți abilitățile de gestionare a emoțiilor pacienților și de a-și adapta propria reacție emoțională în situații dificile.
Mai mulți participanți au recunoscut că se confruntă frecvent cu provocări legate de transmiterea veștilor dificile și de gestionarea emoțiilor negative ale pacienților. Un medic a afirmat: „Ne confruntăm zilnic cu nevoi emoționale care cer înțelegere și răbdare”. De asemenea, protecția datelor pacienților a fost subliniată drept un element esențial: „esențială atât în relația medic–pacient, cât și în comunicarea cu familiile bolnavilor”.
Evenimentul coincide cu deschiderea la Chișinău a celui de-al șaselea Congres Național de Oncologie, unde tema comunicării empatice este inclusă într-o sesiune dedicată nursingului oncologic, relevând importanța acesteia în îngrijirea pacienților cu cancer.