Necesitatea implicării directe a pacienților în îmbunătățirea serviciilor medicale a fost mesajul central al celei de-a treia ediții a Forumului Pacienților, eveniment desfășurat joi, 20 noiembrie, sub genericul „Ascultă, alătură-te, acționează!”. Forumul a reunit reprezentanți ai autorităților din sănătate, organizații de pacienți, ONG-uri, experți naționali și internaționali, precum și prestatori de servicii medicale, într-un efort comun de a consolida un sistem medical mai transparent, mai accesibil și mai orientat spre pacient.
În deschiderea evenimentului, directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, a subliniat importanța participării active a pacienților în procesul decizional. „Sistemul de sănătate trebuie să fie orientat spre necesitățile de astăzi și de mâine ale pacienților. Până în prezent au fost luate multe decizii bune, care trebuie continuate, inclusiv în ceea ce privește participarea comunităților de pacienți în luarea deciziilor. Feedbackul primit de la oameni ne ajută să înțelegem ce funcționează și unde trebuie să intervenim”, a menționat Ion Dodon.
Agenda forumului a inclus discuții despre întărirea cooperării dintre instituții și organizațiile de pacienți, digitalizarea proceselor de feedback, evaluarea serviciilor medicale din perspectiva utilizatorilor și creșterea transparenței în sistemul de sănătate. Totodată, participanții au abordat inițiative dedicate educației pentru sănătate, prevenției și reducerii inegalităților în accesul la îngrijiri medicale.
Evenimentul face parte din proiectul „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială II”, implementat de Crucea Roșie din Elveția în parteneriat cu AO „CASMED” și AO „HOMECARE”, în cadrul programului „Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate”, derulat împreună cu Banca Mondială și susținut financiar de Guvernul Elveției.


