Personalul medical din cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a fost victima a două incidente grave de agresiune, înregistrate în weekendul recent, pe 21 februarie, în timpul desfășurării intervențiilor de urgență, transmite CNAMUP.
Primul caz s-a produs la ora 00:32, într-o localitate din raionul Nisporeni, unde echipa de ambulanță a intervenit pentru un tânăr de 17 ani agresat într-un bar, „bătut”, conform solicitării. În timpul examinării, pacientul a manifestat un comportament violent, adresând injurii personalului medical, și l-a lovit cu pumnul pe conducătorul autoambulanței, continuând agresiunea printr-o lovitură cu piciorul în abdomen. Intervenția a necesitat apelarea imediată a organelor de poliție, a precizat CNAMUP.
Al doilea incident a avut loc în municipiul Chișinău, unde echipa SAMU Centru a fost solicitată pentru doi tineri cu motivul „consum de alcool” într-un restaurant. La fața locului, tânăra de aproximativ 20 de ani „a manifestat un comportament extrem de agresiv, insultând repetat personalul medical” și a încercat să lovească un asistent medical cu un topor. Cadrele medicale au reușit să imobilizeze brațul agresoarei și să o deposedeze de obiectul periculos, însă tânăra a continuat agresiunea aplicând o lovitură cu piciorul în cutia toracică a infirmierei, fiind necesară intervenția poliției.
CNAMUP subliniază că „actele de violență îndreptate împotriva personalului medical […] constituie o încălcare gravă a normelor legale și morale, afectând direct siguranța personalului, calitatea intervențiilor medicale și șansele pacientului de a primi ajutor prompt și eficient”.
Reprezentanții Centrului fac apel la cetățeni pentru respect, responsabilitate și toleranță, menționând că „combaterea violenței împotriva personalului medical reprezintă o condiție esențială pentru menținerea standardelor de calitate, protejarea resursei umane și asigurarea unui serviciu medical sigur, eficient și orientat spre pacient”. Orice formă de agresiune, verbală sau fizică, este „inadmisibilă, subminează actul medical și va fi tratată cu maximă seriozitate, în conformitate cu legislația în vigoare”.
CNAMUP încheie printr-un apel ferm: „Spune și tu: NU VIOLENȚEI împotriva personalului medical!”.


