DSP Arad desfășoară în lunile mai și iunie 2026 o campanie de prevenție a consumului de alcool în județul Arad, sub sloganul „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!”, cu accent pe informarea populației și reducerea riscurilor asociate consumului de alcool.

Direcția de Sănătate Publică Arad derulează acțiunile de informare în localități din județ, cu sprijinul asistenților medicali comunitari, cărora instituția le mulțumește pentru cooperare și implicare.

Campania are loc în contextul unor date îngrijorătoare privind consumul de alcool în România. În 2023, țara s-a situat printre statele Uniunii Europene cu cel mai ridicat nivel al consumului de alcool, înregistrând o creștere de aproape 30% în ultimul deceniu, în contrast cu tendința generală de scădere din majoritatea statelor membre.

Problema este accentuată în rândul adolescenților. Conform studiului european ESPAD 2024, în România, 4 din 10 elevi de 15 ani au consumat alcool la vârsta de 13 ani sau mai devreme, 8 din 10 au consumat alcool cel puțin o dată, 1 din 10 au avut episoade de intoxicație alcoolică până la 13 ani, iar 7 din 10 consideră că alcoolul este ușor de procurat.

Prin această campanie, DSP Arad urmărește creșterea nivelului de informare și prevenirea consumului de alcool, în special în rândul tinerilor.