Doi pacienți cu arsuri severe au fost transferați, la 10 iulie 2026, către unități medicale specializate din Belgia și Germania, pentru a beneficia de îngrijiri de înaltă complexitate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.

Decizia transferului a fost luată după evaluarea medicală realizată de specialiști, în contextul gravității leziunilor și al necesității aplicării unor protocoale specifice centrelor pentru pacienții cu arsuri majore.

Unul dintre pacienți, în vârstă de 25 de ani, conștient și cooperant, prezenta arsuri de grad IIA-IIB pe aproximativ 25% din suprafața corporală, provocate prin electrocutare. Acesta a fost transferat de la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri București către Klinikum Offenbach din Germania.

Cel de-al doilea pacient, tot în vârstă de 25 de ani, intubat și ventilat mecanic, avea arsuri de grad IIB-III pe aproximativ 70% din suprafața corporală, în urma exploziei unei butelii într-un spațiu închis. Pacientul a fost transferat de la Spitalul Județean de Urgență Bacău către Grand Hôpital de Charleroi din Belgia.

Pentru realizarea transferului au fost mobilizate resurse logistice complexe. Pacientul de la Bacău a fost transportat cu elicopterul SMURD al Inspectoratului General de Aviație al MAI de la heliportul unității medicale către Baza 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”, iar pacientul din București a fost preluat cu o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă a ISU București-Ilfov și transportat către aeronava C-27J Spartan.

Cei doi pacienți au fost îmbarcați la bordul unei aeronave C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale. Pe durata zborului, asistența medicală este asigurată de o echipă formată din trei medici și doi asistenți din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgență București, alături de personal medical militar al Ministerului Apărării Naționale.

Misiunea a fost realizată prin cooperarea dintre Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General de Aviație al MAI, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale.