În acest sfârșit de săptămână de Florii, echipajele SMURD au desfășurat 3.872 de intervenții pentru acordarea primului ajutor, anunță IGSU.
Pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică, echipajele SMURD au desfășurat 3.888 de intervenții, dintre care 16 pentru descarcerarea victimelor implicate în accidente rutiere.
La nivel național, pompierii militari au gestionat 4.600 de situații de urgență, inclusiv stingerea a 181 de incendii și 531 de misiuni pentru protejarea persoanelor și animalelor, precum și gestionarea incidentelor CBRN și altor situații care puneau în pericol viața sau bunurile cetățenilor.
Datorită intervențiilor rapide, 12 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
În ultimele trei zile au fost transmise 13 mesaje RO-ALERT, majoritatea privind prezența unor animale periculoase în județele Argeș, Buzău, Covasna, Neamț și Vâlcea.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență subliniază că adoptarea unui comportament preventiv poate contribui la salvarea de vieți și protejarea bunurilor.








