Șase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București. Cazurile au fost identificate la pacienți care au trecut prin boala COVID-19. Medicii atrag atenția că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienților diagnosticați cu mucormicoză a crescut simțitor.
„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză și suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut șase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simțitor și ne așteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceștia erau pacienți diabetici, dar am avut și pacienți non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi”, a a declarat în exclusivitate pentru RoHealth Review și Sănătatea.TV Conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București.
Dintre cei șase pacienți diagnosticați cu mucormicoză, patru au avut o evoluție favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. De regulă, infecția cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună și jumătate după ce pacienții s-au vindecat de COVID-19. Medicii spun că vârsta pacienților diagnosticați este în scădere.
Mai multe informații despre mucormicoza asociată cu COVID-19, în materialul publicat de Sănătatea.TV
Mucormicoza este o infecție foarte rară și gravă, cauzată de expunerea la o ciupercă ce se găsește de obicei în pământ, în plante, bălegar, fructe sau legume putrezite. Această ciupercă nu este dăunătoare pentru majoritatea oamenilor, dar poate provoca infecții grave în rândul celor cu sistem imunitar slăbit.
„Pacientul va inspira sporii respective, care se grefează ori la nivelul mucoasei nazale, ori, mai grav, la nivelul mucosei pulomonare, unde se dezvoltă I determină exacerbarea acestei infecții”, a explicat Conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie.
Informații despre mucormicoză (ciuperca neagră) în materialul publicat de Sănătatea.TV
Ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate fi fatală pentru pacienții diabetici sau cu imunitatea scăzută.
„În general, poarta de intrare a acestor spori este aeriană. Din acest motiv, de cele mai multe ori, pacienții dezvoltă mucormicoză la nivel rinosinuzal, care, ulterior, migrează către oribită și către baza de craniu”, a afirmat Conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie.
Medicii atrag atenția că mucormicoza nu prezintă simptome specifice. Singura particularitate, observată în timpul examinării pacienților cu mucormicoză, a fost culoarea neagră a mucoaselor.
„Putem să vedem acest lucru atât la nive nazal, cât și la nivelul palatului dur, pentru că în momentul în care mucormicoza erodează palatul dur, parctic și osul de acolo devine negru și atunci este un factor care te duce cu gândul direct la infecție fungică agresivă, adică mucormicoza”, a atras atenția Conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie.
Mucormicoza este asociată cu un risc ridicat de mortalitate.
„Mucormicoza este foarte gravă. Practic, acești fungi trombozează și invadează țesuturile pe care le infectează. În momentul în care debridăm țesuturile cu mucormicoză, ele nu vor sângera, pentru că vasele sunt deja trombozate de infecția fungică. Tot țesutul infectat este un țesut mort, care trebuie îndepărtat. Este gravă pentru că mortalitatea este mare”, avertizază Conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie.
Potrivit statisticlilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortaliate cuprins între 36 și 40 la sută, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 și 100%. De aceea, spun medicii, identificarea precoce a mucormicozei este extrem de importantă, iar inițierea tratamentului este esențială.
Boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate.