„Datele ne arată că finanțarea sistemului de sănătate este din ce în ce mai mare și credem că am ajuns în momentul în care trebuie să discutăm nu doar despre valoarea fondurilor alocate sănătății, ci și despre eficiența alocării și utilizării acestora”, atrage atenția Fady Chreih, CEO al Rețelei de Sănătate REGINA MARIA, în cadrul Conferinței Naționale de Sănătate Publică #UndeDoare, organizată de BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY.
„Cu alte cuvinte, trebuie să analizăm mai atent către ce categorii sunt direcționați banii și cum sunt cheltuiți”, a subliniat Fady Chreih.
În perspectiva anului 2027, acesta a evidențiat importanța acordării unei atenții sporite prevenției, serviciilor paraclinice și asistenței medicale ambulatorii, precum și necesitatea evaluării eficienței fondurilor utilizate pentru spitalizarea continuă.
„Cred că anul 2027 reprezintă un moment potrivit pentru a discuta mai mult despre prevenție, despre alocarea resurselor către serviciile paraclinice și ambulatorii, dar și despre necesitatea unei utilizări cât mai eficiente a fondurilor destinate spitalizării continue”, a mai precizat Fady Chreih.







