Fântânile din Piața Unirii, iluminate portocaliu de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului

Fântânile urbane din zona Piața Unirii – Palatul Parlamentului vor fi iluminate în portocaliu miercuri seara, de la ora 20:00, ca parte din acțiunile dedicate Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului. Portocaliul este culoarea simbol stabilită de Organizația Mondială a Sănătății pentru această zi, care atrage atenția asupra necesității unui sistem medical sigur pentru toți pacienții.

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului este marcată anual pe 17 septembrie, iar tema din acest an este „Îngrijire sigură pentru fiecare nou-născut şi fiecare copil”, sub sloganul: „În siguranţă, din prima zi de viaţă!”. Inițiativa vizează creșterea gradului de conștientizare asupra nevoii de îngrijiri medicale sigure pentru cei mai vulnerabili pacienți – nou-născuții și copiii cu vârste de până la 9 ani.

În sprijinul acestei campanii, tot miercuri, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), în parteneriat cu Metrorex, va difuza un clip informativ pe ecranele din stațiile de metrou, pentru a promova importanța siguranței pacientului și a îngrijirilor medicale sigure oferite copiilor încă din primele zile de viață.

Evenimentul se înscrie într-o serie de acțiuni la nivel național și internațional, menite să atragă atenția publicului larg și a profesioniștilor din sănătate asupra responsabilității comune de a preveni incidentele evitabile în actul medical și de a proteja viața celor mai tineri pacienți.

Lasă un răspuns

*