Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie și Uniunea Patronatelor Independente ale Medicilor de Familie solicită alocarea a 10% din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru medicina de familie, în 2027. Cele două organizații cer organizarea unei întâlniri oficiale cu toate părțile implicate în stabilirea bugetului pentru asistența medicală primară, respectiv organizațiile patronale și profesionale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor.

Reprezentanții medicilor de familie atrag atenția că majorarea cheltuielilor cabinetelor și fiscalitatea din perioada 2025-2026 modifică semnificativ echilibrul financiar al acestora, în condițiile în care încasările au rămas la același nivel. Lipsa stabilității și a predictibilității financiare face dificilă realizarea planurilor de investiții și dezvoltare ale cabinetelor.

Cele două organizații susțin că fundamentarea și stabilirea bugetului pentru asistența medicală primară trebuie să asigure finanțarea acestui domeniu pentru întregul an 2027.

Totodată, medicii de familie subliniază că peste 90% din veniturile cabinetelor provin din unicul contract cu casele de asigurări de sănătate pe care acestea îl pot accesa. În acest context, reducerea veniturilor ar afecta grav calitatea serviciilor medicale, iar consecințele nu s-ar răsfrânge doar asupra medicilor și asistenților medicali din asistența medicală primară, ci, în primul rând, asupra pacienților.

„Ne dorim să asigurăm în continuare servicii de calitate pentru pacienții noștri și considerăm că o finanțare corectă necesită alocarea a 10% din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate pentru Medicina de Familie”, transmit reprezentanții FNPMF.