Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului manager al Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești, Nica Bogdan-Cristian, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată. În aceeași cauză au fost deferiți justiției și Iordache Mihăiță-Sorin, economist și ulterior director financiar-contabil al spitalului, pentru complicitate la abuz în serviciu, precum și societatea VELMED INTERNATIONAL SRL și administratorul său, B.D.A., pentru dare de mită și complicitate la abuz în serviciu.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 2021–2024, Nica Bogdan-Cristian, în calitate de manager la momentul faptelor, ar fi coordonat proceduri de achiziție publică a unor echipamente medicale pentru radiologie, neurochirurgie, ortopedie și cardiologie la prețuri substanțial supraevaluate, cauzând un prejudiciu estimat la 28.700.705 lei. În același timp, acesta ar fi asigurat un folos material necuvenit ofertanților, în special VELMED INTERNATIONAL SRL.
Sprijinul pentru aceste acțiuni ar fi venit din partea lui Iordache Mihăiță-Sorin, responsabil de controlul financiar preventiv al operațiunilor spitalului, precum și al administratorului B.D.A. și al societății VELMED INTERNATIONAL SRL.
De asemenea, Nica Bogdan-Cristian ar fi primit, în două tranșe (18 mai 2022 și 13 august 2022), suma totală de 50.000 lei într-un cont bancar, ca folos necuvenit de la B.D.A., administratorul VELMED INTERNATIONAL SRL.
Prejudiciul reclamat de Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Andreoiu Ploiești reprezintă diferența dintre prețul plătit pentru echipamentele achiziționate cu încălcarea legii și valoarea acestora pe piață, unitatea medicală constituindu-se parte civilă.
Pentru recuperarea prejudiciului, s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpaților persoane fizice. Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Prahova, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse.


