Pacient cu diabet sever, salvat la Institutul de Medicină Urgentă după 23 de intervenții chirurgicale în 60 de zile

Un caz complex și grav a fost gestionat cu succes de echipa medicală a Institutului de Medicină Urgentă (IMU), care a reușit să salveze și să recupereze un pacient internat în stare critică. Pacientul a fost spitalizat timp de 60 de zile, dintre care 24 în Secția Reanimare, și a fost supus unui număr impresionant de 23 de intervenții chirurgicale complexe.

Conform fișei medicale, pacientul a fost internat în data de 4 august 2025 în Secția Chirurgie Septico-Purulentă Nr. 3, cu o stare generală grav alterată. Acesta acuza dureri lombare intense, edem extins la nivelul coapsei și gambei drepte, febră, frisoane, semne locale de inflamație și simptome sistemice agravate. Simptomele au debutat cu aproximativ o lună înaintea internării, în absența unui traumatism cunoscut, iar tratamentele conservatoare efectuate anterior nu au adus ameliorare.

Cu trei zile înainte de internare, starea pacientului s-a deteriorat brusc, cu apariția unei tumefacții dureroase, hiperemiate și hipertermice la nivelul coapsei drepte. În aceeași perioadă a fost diagnosticat pentru prima dată cu diabet zaharat decompensat și obezitate severă (grad III-IV), ceea ce a complicat și mai mult situația clinică.

Pe durata spitalizării, pacientul a beneficiat de un tratament intensiv multidisciplinar, care a implicat:

  • 23 de intervenții chirurgicale, incluzând debridări repetate ale țesuturilor necrozate, drenaje și toalete chirurgicale minuțioase;

  • Terapie antibiotică complexă, ajustată conform antibiogramei;

  • Control metabolic riguros prin insulinoterapie și monitorizare continuă;

  • Îngrijiri postoperatorii avansate, cu pansamente zilnice și monitorizarea atentă a drenajelor;

  • Suport nutrițional individualizat și fiziokinetoterapie adaptată capacității funcționale.

Echipa medicală care a contribuit la recuperarea pacientului a fost formată din specialiști în chirurgie, reanimare, traumatologie, endocrinologie, neurologie și fiziokinetoterapie. Profesionismul și devotamentul medicilor și asistentelor medicale au fost apreciate profund de pacient și familia acestuia.

Dintre cadrele medicale implicate în tratament se numără:

  • Dr. Vermeiuc Octavian, Șeful Secției Chirurgie Septico-Purulentă nr. 3;

  • Dr. Sergiu Pantiri și Dr. Iurie Popescu, medici chirurgi ordinatori;

  • Dr. Alexei Antoci și Dr. Alina Harea, medici rezidenți în chirurgie;

  • Asistenta medicală superioară Elena Savcenco și asistenta de pansamente Ana Cabac;

  • Dr. Angela Marian, medic endocrinolog;

  • Echipa de medici reanimatologi condusă de Dr. Igor Crivorucica;

  • Serviciul de anestezie și terapie intensivă, coordonat de Dr. Sergiu Cobilețchi.

Evoluția pacientului a fost favorabilă, cu ameliorarea stării generale, controlul infecției, stabilizarea glicemiei și reluarea mobilității autonome. În prezent, pacientul se află în stare stabilă și reprezintă un exemplu de succes al colaborării interdisciplinare în medicina urgentă.

Costul total al tratamentului, în valoare de 473.000 lei, a fost suportat integral de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Lasă un răspuns

*