Infecția cu hantavirus prezintă în prezent un risc foarte scăzut pentru populația generală din Europa, în contextul unui focar raportat la bordul unei nave de croazieră din Oceanul Atlantic, transmite Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), care face precizări privind transmiterea, supravegherea și evoluția acestei boli în România.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), infecția cu hantavirus este o zoonoză, adică o boală transmisă de la animale la oameni, principalul rezervor fiind rozătoarele infectate. Transmiterea la om se realizează prin inhalarea aerosolilor proveniți din excrementele uscate ale rozătoarelor, prin inoculare conjunctivală, prin leziuni ale pielii sau prin mușcătura de rozătoare.

INSP precizează că, în cazul focarului raportat pe nava de croazieră, riscul pentru populația generală din Europa este considerat foarte scăzut, având în vedere măsurile de prevenire și control al infecțiilor implementate la bord și faptul că hantavirusurile nu se transmit de la om la om.

În România, supravegherea infecției cu hantavirus este realizată la nivel regional prin sistemul național de supraveghere a bolilor transmisibile coordonat de Institutul Național de Sănătate Publică, în județele Bacău, Botoșani, Iași, Vaslui, Vrancea, Suceava, Neamț și Galați.

Potrivit metodologiei INSP, un caz suspect este definit prin asocierea febrei acute cu afectare renală și/sau manifestări hemoragice, în context epidemiologic sugestiv, iar confirmarea se realizează prin evidențierea anticorpilor specifici sau prin metode de laborator.

Datele INSP arată că, în perioada 2023–2026, în România au fost înregistrate 15 cazuri de infecție cu hantavirus, respectiv 4 cazuri în 2023, 3 în 2024, 7 în 2025 și un caz până în prezent în 2026.

Institutul Național de Sănătate Publică subliniază că “Eliminarea sau minimizarea contactului cu rozătoarele este cea mai bună modalitate de a preveni infecția”.