Institutul de Medicină Urgentă dezvoltă direcții strategice pentru cercetarea medicală din Republica Moldova

Institutul de Medicină Urgentă (IMU) consolidează activitatea științifică prin inițiative strategice desfășurate în cadrul Centrului de Cercetare și Inovare, recent inaugurat. Într-o ședință desfășurată la sediul centrului, conducerea, cadrele științifice și cercetătorii institutului au evaluat rezultatele obținute până în prezent și au stabilit noi obiective de dezvoltare.

Evenimentul a marcat un moment important pentru progresul cercetării medicale în Republica Moldova. Cercetătorii care au obținut recunoaștere pentru activitatea științifică au fost felicitați, iar discuțiile s-au axat pe direcții clare pentru consolidarea proceselor de cercetare și inovare:

1️⃣ Avizarea lucrărilor de cercetare de către Vicedirectorul medical, pentru asigurarea calității și relevanței științifice;
2️⃣ Stabilirea obiectivelor pe termen mediu și lung de către fiecare laborator și cercetător științific;
3️⃣ Elaborarea unei strategii de cercetare, adaptată nevoilor actuale ale sistemului medical și capacităților instituționale;
4️⃣ Crearea și dezvoltarea unei baze de date dedicate activităților de cercetare;
5️⃣ Susținerea financiară a cercetătorilor și atragerea tinerelor talente în domeniu;
6️⃣ Planificarea și monitorizarea anuală a activităților, inclusiv raportarea numărului de proiecte, articole științifice, rezumate și rezultate publicate;
7️⃣ Implementarea unui sistem de control și evaluare la final de an pentru eficientizarea proceselor.

Noul centru funcționează într-un mediu de lucru modern, cu infrastructură avansată, care sprijină activitatea inovativă. Potrivit IMU, instituția dispune de un potențial științific valoros, mai ales în rândul tinerilor cercetători – considerați cei mai numeroși și promițători din țară.

Lasă un răspuns

*