Zeci de femei din orașul Negrești, județul Vaslui, au fost primele beneficiare ale proiectului DARIA, în cadrul căruia echipa medicală a Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iași a efectuat 56 de mamografii persoanelor eligibile. Investigațiile fac parte din programul de screening pentru cancerul de sân implementat de institut în Regiunea de Nord-Est a țării, potrivit informațiilor publicate de IRO Iași.

Proiectul „Programul Național de Screening pentru Cancerul de Sân: Depistarea Activă, Responsabilitate, Informație și Acces – DARIA” este finanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) și se desfășoară în regiunile Nord-Est, Vest, Nord-Vest, Centru, Sud-Vest, Sud-Est, București-Ilfov și Sud-Muntenia.

Institutul Regional de Oncologie Iași implementează proiectul în calitate de partener de implementare, pentru beneficiarul Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca. Finanțarea se realizează în baza Contractului de finanțare nr. 155360 din 29 decembrie 2025, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate.

Proiectul este derulat în cadrul Programului Sănătate, în cadrul priorității 1, care vizează creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară și comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu, precum și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive.

Acesta se înscrie în Obiectivul de politică 4, care urmărește o Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale. Obiectivul specific al proiectului este ESO 4.11.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 259.613.898,39 lei. Din această sumă, 212.156.477,75 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din fonduri FSE+, 40.190.817,66 lei reprezintă finanțarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat, iar 7.266.602,98 lei constituie cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.

Valoarea contractului aferent Institutului Regional de Oncologie Iași este de 24.777.867,12 lei.

Proiectul a început la 29 decembrie 2025, are o perioadă de implementare de 48 de luni și urmează să se încheie la 29 decembrie 2029.