Campania umanitară LaPrimulBebe a reușit să mobilizeze comunitatea de părinți, parteneri și voluntari pentru strângerea sumei de 543.500 de euro, fonduri destinate renovării și recompartimentării Camerei de Gardă a Spitalului Clinic „Victor Gomoiu”, care va fi transformată într-un nou Compartiment de Primiri Urgențe (CPU) pediatric.

Proiectul vizează modernizarea completă a spațiilor destinate urgențelor pediatrice, cu scopul creșterii capacității de intervenție și a calității actului medical. Zona de evaluare va fi reorganizată pentru a deservi urgențele majore, cu dublarea numărului de paturi și posibilitatea tratării cazurilor care necesită intervenții precum suturi. Sala de tratament va fi extinsă și transformată într-o zonă de urgențe minore, tot cu capacitate mărită, iar două cabinete vor fi unite pentru a crea un spațiu mai amplu de monitorizare și reechilibrare a pacienților. În plus, va fi amenajat un salon de izolare pentru copiii cu simptome contagioase, iar spațiul de așteptare va fi reconfigurat pentru a oferi condiții mai bune pacienților și aparținătorilor.

Organizatorii campaniei precizează că proiectul a fost posibil prin derularea unei licitații umanitare extinse, la care au participat peste 17.600 de părinți. În total, au fost licitate peste 14.000 de obiecte, servicii și experiențe, însumând peste 230.000 de tranzacții individuale.

De asemenea, campania a beneficiat de sprijinul unor companii și parteneri din mediul privat, contribuțiile acestora fiind importante pentru atingerea sumei finale necesare implementării proiectului.

În perioada de derulare a campaniei au fost semnalate dificultăți legate de vizibilitatea mesajelor pe platformele online, motiv pentru care organizatorii au decis prelungirea licitației pentru a asigura atingerea obiectivului financiar.

În prezent, proiectul intră în etapa de implementare, care include colectarea și verificarea plăților, urmate de lucrările de renovare și recompartimentare a spațiilor medicale, cu scopul de a sprijini dezvoltarea serviciilor de urgență pediatrică din București.