Construcția noului ambulatoriu din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov este realizată în proporție de aproximativ 95%, potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, care afirmă că proiectul avansează într-un ritm bun de execuție.
Potrivit acestuia, în prezent se lucrează la ultimele finisaje, verificările tehnice și pregătirea pentru dotarea spațiilor, precum și pentru recepția finală a investiției. Oficialul precizează că noua clădire este concepută ca o unitate medicală modernă, destinată să răspundă direct nevoilor pacienților din județ.
„Noul ambulatoriu va include cabinete pentru ortopedie, dermatologie, oncologie, chirurgie, ORL, cardiologie, ginecologie, precum și un laborator de genetică materno-fetală, toate la standarde medicale europene”, a declarat vicepreședintele CJ Ilfov.
Proiectul are o valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile și cofinanțare națională.







