Femeile cu vârsta de peste 40 de ani pot beneficia gratuit, fără bilet de trimitere, de o mamografie la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, în luna octombrie, în cadrul campaniei „Săptămânile Roz”, informează unitatea medicală într-o postare pe Facebook.
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer în rândul femeilor din România, iar aproximativ 3.500 de femei își pierd anual viața din cauza acestei boli. Anul trecut, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc au fost înregistrate 79 de cazuri noi de cancer de sân.
Șansele de supraviețuire în cazul unei boli oncologice sunt influențate în mare măsură de stadiul în care aceasta este depistată, motiv pentru care participarea la controalele de screening este importantă pentru diagnosticarea și tratarea cât mai precoce a cancerului de sân.
Campania „Săptămânile Roz” este organizată de spital împreună cu Brutăria Bocskor. În luna octombrie, femeile de peste 40 de ani se pot programa pentru mamografie fără bilet de trimitere, iar investigația este gratuită.
Pe durata campaniei, Brutăria Bocskor va direcționa 25% din valoarea produselor selectate către finanțarea investigațiilor de screening. La rândul său, spitalul va efectua gratuit un număr de investigații de screening egal cu numărul celor finanțate prin această contribuție.
Programările pentru mamografie se pot face la numărul de telefon 0751 144 589, iar investigațiile sunt efectuate la Policlinică, în cabinetul 108.
Spitalul organizează, totodată, un program intern de screening pentru angajatele unității. Din octombrie până la sfârșitul anului, acestea se pot programa, fără bilet de trimitere, pentru efectuarea mamografiei, prin intermediul asistentelor-șefe de pe secții.
Reprezentanții spitalului reamintesc că investigațiile de screening nu sunt disponibile doar în cadrul campaniilor. Mamografia poate fi efectuată și în alte perioade, pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie și în urma unei programări.
Campania are loc în contextul Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului de sân, marcată la 1 octombrie, iar mesajul transmis de unitatea medicală este că depistarea precoce poate contribui la salvarea de vieți.







