Marius Daniel Şişu nu mai este preşedintele ANMDMR; OUG care pune capăt detașărilor a intrat în vigoare

Marius Daniel Şişu nu mai este preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), a confirmat, joi, pentru RoHealthReview.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.
Ministerul Sănătăţii a decis încetarea detaşării lui Marius Daniel Şişu în funcţia de preşedinte interimar al agenţiei.

Deocamdată nu a fost numit niciun nou președinte interimar. ”Se analizează toate variantele pentru a fi aleasă cea mai bună”, a spus Oana Grigore.
Marius Daniel Şişu ocupa funcţia de preşedintele al ANMDM de la începutul anului trecut.

 

OUG-ul care prevede încetarea detașărilor a intrat în vigoare

 

Ordonanța de urgență a guvernului (OUG), aprobată în ultima ședință a executivului care prevede încetarea de drept a tuturor detașărilor de la instituții private la instituții de stat a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.

”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ocuparea prin detașare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice (…) se poate realiza numai cu personal angajat în instituții și autorități publice. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, detașările care nu întrunesc condițiile (…) încetează de drept”, se arată în text.

 

O cursă marcată de controverse pentru conducerea ANMDMR

 

În această toamnă urma să aibă loc un concursul pentru funcția de președinte al ANMDMR. Condițiile inițiale de organizare a concursului, și perioada de depunere a dosarelor, în special, au fost contestate dur de Colegiul Farmaciștilor, care a acuzat o „încercare de fraudare”.

„Stabilirea unui termen de numai patru zile pentru depunerea dosarului constituie o barieră și o încercare de fraudare grosolană și evidentă a rezultatelor concursului prin deturnarea caracterului transparent, previzibil și real al organizării concursului respectiv”, s-a precizat în comunicatul făcut public la momentul respectiv de Colegiul Farmaciștilor.

În plus, Ministerul Sănătății (MS) a fost nevoit să publice o erată la anunțul privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească toți candidații la funcțiile de conducere ale ANMDMR, în sensul că și absolvenții facultăților de Farmacie se puteau înscrie la concurs. Măsura a fost luată după ce Colegiul Farmaciștilor și asociațiile studenților la facultățile de Farmacie au protestat față de anunțul inițial al MS, care permitea doar absolvenților facultăților de Medicină, Economie sau Drept să se înscrie.

După învestirea în funcție a Guvernului liberal, noul ministrul al Sănătății, Victor Costache, a suspendat temporar concursul, din cauza modului de organizare.

Lasă un răspuns

*