Medicii rezidenți în psihiatrie au nevoie de pregătire profesională continuă, de dezvoltarea abilităților de comunicare și de sprijin real pentru a putea răspunde provocărilor actuale din sistemul de sănătate, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, la ceremonia de deschidere a Congresului Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie, cu tema „Drepturile medicilor rezidenți în psihiatrie – între reglementare, realitate și implicații asupra actului medical”.

„Am primit cu bucurie invitația voastră de a participa la ceremonia de deschidere a celei de-a 24-a ediții a Congresului Național al Medicilor Rezidenți în Psihiatrie și spun acest lucru pentru că pentru noi, la Colegiul Medicilor din România, educația medicală continuă și pregătirea profesională a tinerilor rezidenți reprezintă o prioritate”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Aceasta a apreciat organizarea congresului și rolul său în dezvoltarea profesională a medicilor aflați în pregătire.

„Evenimente de acest gen, ca cel pe care îl organizați în aceste zile și pentru care vă felicit, pentru că într-adevăr este o tradiție în medicina românească și mă bucur că această tradiție s-a reluat. Aceste evenimente, pe de o parte, aduc în discuție subiecte importante care țin de pregătirea dumneavoastră profesională, de aducerea la zi a cunoștințelor în domeniul psihiatriei, dar poate mai mult decât atât vă oferă acea platformă de a colabora, de a interrelaționa și de a perfecționa comunicarea.”

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a subliniat că medicii rezidenți trebuie să își dezvolte nu doar competențele medicale, ci și capacitatea de comunicare, atât în echipa medicală, cât și în relația cu pacienții și aparținătorii.

„Pentru că dincolo de pregătirea voastră profesională, dincolo de ceea ce veți acumula ca și cunoștințe în domeniul psihiatriei, care cu certitudine vor aduce plus valoare în îngrijirea pacienților psihiatrici, este foarte important ca voi, în acești ani, să căpătați și abilități în ceea ce privește comunicarea, mai ales în specialitatea pe care ați ales-o să o urmați.”

Președinta Colegiului Medicilor din România a explicat că lipsa comunicării poate genera probleme în cadrul echipei medicale și în relația cu pacientul.

„Când vorbesc despre comunicare mă refer atât la comunicarea în cadrul echipei medicale. Și ați văzut cu toții că de cele mai multe ori problemele apar tocmai datorită unei lipse de comunicare în cadrul acestei echipe medicale, dar și comunicarea cu pacientul și comunicarea cu aparținătorii și cu familia pacientului. De foarte multe ori multe situații tensionate pot fi ameliorate și prognosticul îmbunătățit în momentul în care se stabilește acest canal de comunicare între dumneavoastră, profesioniști din sănătate, și pacienții noștri.”

Aceasta a atras atenția că pacientul trebuie să rămână în centrul sistemului medical, iar resursa umană reprezintă una dintre cele mai importante valori ale sănătății.

„Trebuie să punem în centrul sistemului de sănătate pacientul și ce vreau să subliniez este că în sistemul nostru de sănătate, poate mai mult decât în alte sisteme, chiar și mai performante decât ale noastre, resursa umană este poate avutul cel mai de preț pe care îl avem și acest lucru a fost demonstrat în repetate rânduri și nu demult în timpul pandemiei.”

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a vorbit și despre provocările actuale ale profesiei medicale, inclusiv despre presiunea informațiilor false din spațiul public și necesitatea implicării medicilor în educația pentru sănătate.

„Ca profesioniști în sănătate este bine să vă faceți vocea auzită și în comunitățile în care veți profesa, dincolo de ceea ce faceți pentru pacienții voștri și de felul în care veți fi alături de ei cu empatie, cu dăruire și fiindu-le alături în toată suferința lor, va trebui să vă implicați în viața comunității pentru că dumneavoastră veți contribui și trebuie să contribuiți la educația pentru sănătate.”

Ea a subliniat importanța sprijinului acordat medicilor rezidenți pentru dezvoltarea profesională.

„Considerăm că dumneavoastră, rezidenții, sunteți viitorul și atunci în dumneavoastră trebuie în permanență investită încredere și trebuie investită susținere și sprijin pentru dezvoltarea dumneavoastră profesională.”

Președinta Colegiului Medicilor din România a menționat că un chestionar realizat în rândul medicilor rezidenți a evidențiat probleme legate de pregătirea profesională, aplicabilitatea practică a cunoștințelor, dezvoltarea abilităților de comunicare și condițiile oferite în spitalele unde aceștia își desfășoară rezidențiatul.

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a arătat că susținerea rezidenților trebuie îmbunătățită atât prin implicarea coordonatorilor de rezidențiat, cât și prin sprijinul întregii echipe medicale.

Aceasta a subliniat că medicina modernă se bazează pe colaborare între specialități.

„Medicina la ora actuală nu se poate face decât în echipă și printr-o puternică colaborare interdisciplinară și multidisciplinară.”

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a precizat că mulți tineri rezidenți își doresc să lucreze și în orașe mai mici, însă pentru acest lucru este nevoie de infrastructură, echipe medicale complete și sprijin din partea autorităților.

La finalul intervenției sale, președinta Colegiului Medicilor din România i-a asigurat pe medicii rezidenți de sprijinul organizației profesionale și a menționat existența unei comisii dedicate tinerilor rezidenți, către care aceștia se pot adresa pentru sprijin.