Ministerul Sănătății anunță că a efectuat o nouă tranșă de plăți, în valoare totală de peste 393 de milioane de lei, pentru două proiecte medicale realizate prin PNRR.
Din această sumă, 197.763.195,85 lei reprezintă plata pentru noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.
Alți 195.360.829,99 lei au fost alocați pentru noul Centru de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Potrivit Ministerului Sănătății, cele două investiții vizează dezvoltarea infrastructurii medicale din România prin construirea unor spitale noi și moderne, cu beneficii pentru pacienți și personalul medical.
„PNRR înseamnă investiții care rămân în România. Investiții în sănătate. Investiții în oameni”, transmite Ministerul.







