În ultimele două luni, au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical, informează Ministerul Sănătății.

„În cursul acestei săptămâni, instituția a continuat efectuarea plăților către beneficiari, fiind virată o sumă totală de 28,4 milioane de lei”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătății.

Fondurile vizează direct îmbunătățirea condițiilor din spitale, digitalizarea sistemului și consolidarea medicinei de familie și comunitare, astfel:

  • modernizarea medicinei primare – finanțarea a 16 cabinete de medici de familie pentru dotarea cu echipamente medicale performante și modernizarea infrastructurii;
  • servicii medicale în comunități vulnerabile – susținerea financiară pentru 8 centre comunitare integrate, facilitând astfel accesul la îngrijiri de sănătate pentru populația din zonele rurale sau defavorizate;
  • siguranța pacienților – achiziția de echipamente și materiale de ultimă generație destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale în unitățile sanitare;
  • spitale inteligente – fonduri alocate pentru digitalizarea spitalelor și a instituțiilor din domeniul sănătății, un pas esențial pentru debirocratizare și eficientizarea actului medical;
  • salvarea vieților celor mai vulnerabili – dotarea complexă a secțiilor de Terapie Intensivă (ATI) pentru nou-născuți, asigurând echipamente critice pentru neonatologie.