Rețeaua națională pentru tratamentul pacienților critici cu leziuni traumatice acute (AP-TRAUMA), parte a programului național de finanțare prin acțiuni prioritare destinate secțiilor care tratează pacienți cu politraumatisme, a fost extinsă cu încă două spitale: Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești.
„Ajungem astfel la 24 de unități dedicate intervenției în cazuri critice. De ce este important acest pas? Pentru că, în traumă, timpul înseamnă viață. Iar diferența dintre un sistem fragmentat și unul organizat în rețea înseamnă șanse reale pentru pacient”, a scris ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pe pagina de Facebook.
Ministrul a precizat că extinderea rețelei permite un acces mai rapid la servicii specializate, asigură intervenții coordonate între spitale și contribuie la ridicarea standardelor de tratament pentru pacienții critici.
„Am discutat recent cu medici din astfel de unități și mi-au spus un lucru simplu: atunci când există organizare și resurse, echipele pot face mai mult, mai repede și mai sigur pentru pacient. Asta construim acum: un sistem care nu reacționează haotic, ci funcționează integrat. Nu este un proces care se finalizează peste noapte. Dar fiecare unitate nouă înseamnă o verigă în plus într-un lanț care salvează vieți”, a mai transmis ministrul Sănătății.








