Ministrul Sănătății transformă prevenția în politică publică aplicabilă prin noi programe naționale

Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională o Hotărâre de Guvern prin care se creează cadrul legal necesar pentru ca prevenția să iasă din zona declarativă și să devină politică publică aplicabilă, a anunțat ministrul Alexandru Rogobete.

„Este o continuare firească a mesajelor pe care le-am transmis constant: prevenția trebuie să ajungă la oameni din timp, nu să fie invocată doar când boala este deja instalată și posibilitățile de intervenție sunt limitate”, a precizat ministrul.

Conform acestuia, în Programul național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV/SIDA se introduce profilaxia pre-expunere (PrEP) pentru persoanele neinfectate, dar cu risc de expunere. Este o măsură de prevenție utilizată la nivel european, cu eficiență dovedită, care reduce semnificativ riscul de infectare și permite intervenția înainte ca boala să apară.

În domeniul sănătății mintale, se creează cadrul pentru intervenție timpurie, asigurând acces la testare rapidă pentru identificarea precoce a consumului de substanțe psihoactive și introducând evaluarea psihologică pentru copiii sub 18 ani. Problemele pot fi identificate la timp, iar îngrijirea medicală devine preventivă și orientată spre viitor, nu doar reactivă.

Prin aceeași Hotărâre, se înființează trei programe naționale de sănătate publică cu impact major pe termen lung:

  • Programul național de screening pentru cancerul de sân, col uterin și colorectal stabilește, pentru prima dată, un cadru coerent de screening la nivel populațional. Astfel, depistarea nu mai este întâmplătoare, ci se realizează prin programe organizate, crescând accesul la diagnostic precoce și șansele de tratament eficient și supraviețuire.

  • Programul național de screening neonatal permite identificarea precoce a unor afecțiuni grave la nou-născuți, înainte de apariția simptomelor clinice ireversibile. Este una dintre cele mai eficiente forme de prevenție, cu impact direct asupra dezvoltării copilului și asupra calității vieții pe termen lung.

  • Programul național de îngrijiri paliative creează cadrul pentru extinderea serviciilor destinate pacienților cu boli cronice progresive, în stadii avansate sau terminale. Dezvoltăm îngrijiri la domiciliu, în ambulatoriu, în regim de spitalizare de zi și prin echipe mobile, astfel încât îngrijirea să fie continuă, adaptată și centrată pe nevoile reale ale pacientului și ale familiei.

Ministrul Alexandru Rogobete a subliniat că transparența decizională reprezintă un instrument de lucru, nu o simplă formalitate, și a invitat la observații, propuneri și contribuții care să sprijine construirea unor programe funcționale, adaptate realităților României.

„Încrederea se construiește prin fapte. Iar prevenția este una dintre cele mai responsabile forme de grijă față de oameni”, a concluzionat ministrul.

Lasă un răspuns

*