Antrenorul de fotbal Mircea Lucescu se află în stare stabilă după ce, în dimineața aceasta, a suferit un infarct miocardic acut, au transmis reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), unde rămâne internat în continuare.
„În prezent, starea acestuia este stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate”, se arată în informarea unității medicale.
Potrivit comunicatului SUUB, „în cursul dimineţii, pacientul a suferit un infarct miocardic acut. A fost preluat de urgenţă şi a beneficiat prompt de intervenţiile medicale şi terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare.”
Lucescu continuă tratamentul în Secția de Cardiologie. „În momentul actual, pacientul este supus tratamentului cardiologic de specialitate, fără a interveni elemente noi de patologie. Pacientul este stabil, conştient şi cooperant cu personalul medical”, se mai precizează în comunicat.
Antrenorul fusese internat de urgență la SUUB la sfârșitul săptămânii trecute, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale.








