Președintele României, Nicușor Dan, a participat astăzi la o inițiativă de donare de sânge, desfășurată în Sala Unirii din Palatul Cotroceni, arătând cât de vitală este această resursă pentru pacienți aflați în situații critice, cum ar fi accidentele sau intervențiile medicale complicate.

„Donarea de sânge salvează vieți! Împreună, prin gesturi simple și acțiuni ușor de realizat, putem face o mare diferență. Sunt semeni care trec prin experiențe și traume cumplite, prin accidente sau intervenții medicale complicate. În aceste situații dramatice, este esențial ca spitalele să poată asigura transfuziile necesare”, a declarat Președintele României.

Evenimentul s-a desfășurat în Sala Unirii din Palatul Cotroceni, transformată pentru această ocazie într-un spațiu al solidarității, printr-o inițiativă menită să atragă atenția asupra nevoii constante de rezerve de sânge în sistemul medical.

„Dincolo de statutul oficial, suntem în primul rând o comunitate, iar puterea exemplului este poate cel mai important mesaj pe care îl putem transmite. De aceea, încurajez, de mulți ani, donarea periodică de sânge”, a adăugat Nicușor Dan.

Președintele le-a mulțumit colegilor care s-au alăturat inițiativei fără ezitare și partenerilor de la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale “Colonel profesor doctor Nicolae Nestorescu” pentru sprijinul acordat, reamintind că orice persoană poate dona sânge zilnic la acest Centru, între orele 7:00 și 12:00.