Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad și-a suplimentat parcul auto cu cinci ambulanțe SMURD noi, transmite vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.

Este vorba despre o ambulanță de tip C, destinată intervențiilor complexe și transportului pacienților în stare critică, și patru ambulanțe de tip B, pentru acordarea primului ajutor calificat și transport medical asistat, dotate cu echipamente moderne, inclusiv sistem de resuscitare automată, telemedicină, defibrilatoare și ventilatoare portabile, precizează Sergiu Bîlcea.

„Autospecialele de tip B vor deservi punctele de lucru Curtici și Nădlac, precum și Garda de Intervenție Chișineu-Criș și Detașamentul Sebiș, iar ambulanța de tip C va fi încadrată la Detașamentul de Pompieri Arad”, a adăugat el.

Vicepreședintele CJ Arad subliniază că aceste dotări vor crește capacitatea de intervenție și vor asigura servicii medicale de urgență la standarde ridicate pentru locuitorii județului.