Noul Centru de Radioterapie din Pitești va oferi tratament oncologic modern pacienților din regiune începând cu 2026

Ministerul Sănătății anunță continuarea lucrărilor la Centrul de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, o investiție cu o valoare totală de 20 de milioane de euro. Proiectul, început inițial prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este acum finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Sănătate (POS).

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, lucrările avansează într-un ritm susținut, iar finalizarea este estimată pentru anul viitor.

Centrul de Radioterapie va oferi pacienților oncologici din județul Argeș și din regiune acces la tratament specializat mai aproape de casă, cu aparatură modernă și condiții care reduc necesitatea deplasărilor îndelungate, într-un moment în care fiecare zi contează.

Ministrul subliniază că obiectivul Ministerului Sănătății este clar: toate proiectele demarate în domeniul sănătății vor fi finalizate, indiferent dacă finanțarea a fost schimbată sau transferată între programe europene.

Oficialul a mulțumit echipelor implicate în realizarea proiectului – de la nivel central și local – inclusiv echipei Ministerului Fondurilor Europene, conducerii Consiliului Județean Argeș și echipei medicale de la Spitalul Județean, pentru seriozitate și implicare constantă.

„Nu construim doar ziduri și aparatură, construim speranță, încredere și vieți salvate”, a transmis ministrul.

Lasă un răspuns

*