Organizația Mondială a Sănătății (OMS) propune noi măsuri pentru recunoașterea, dezvoltarea și sprijinirea lucrătorilor din domeniul îngrijirii, prin integrarea acestora în planificarea și gestionarea forței de muncă din sănătate. Recomandările vin în contextul creșterii cererii de servicii de îngrijire la nivel mondial, pe fondul îmbătrânirii populației și al numărului tot mai mare de persoane care au nevoie de sprijin din cauza dizabilităților, afecțiunilor cronice și altor nevoi de îngrijire.
Noile opțiuni de politici sunt prezentate în publicația „Dezvoltarea, managementul și sprijinul lucrătorilor din domeniul îngrijirii – către o forță de muncă integrată în domeniul sănătății și îngrijirii: opțiuni de politică”, lansată de Academia OMS. Documentul evidențiază faptul că sistemele de sănătate depind de contribuția unei forțe de muncă importante în domeniul îngrijirii, formată în mare parte din femei și fete, care desfășoară activități remunerate sau neremunerate. Cu toate acestea, serviciile de sănătate și cele de îngrijire sunt adesea planificate separat, gestionate prin ministere sau bugete diferite, iar lucrătorii din domeniul îngrijirii pot fi omişi din orientările privind personalul din sănătate.
Directorul Academiei OMS, Dr. Tomas Zapata, a explicat importanța recunoașterii acestui segment profesional în planificarea resurselor umane din sistemele sanitare: „Lucrătorii din domeniul îngrijirii au o contribuție esențială la sănătatea și bunăstarea oamenilor și a comunităților, însă rolul lor nu este adesea clar atunci când vine vorba de planificarea forței de muncă. Aceste opțiuni de politică oferă țărilor un cadru practic pentru dezvoltarea acestei forțe de muncă atât de necesare, alături de forța de muncă din domeniul sănătății în general”, a declarat acesta.
Publicația pune la dispoziția guvernelor, factorilor de decizie, planificatorilor, angajatorilor, educatorilor și autorităților de reglementare opțiuni de politici bazate pe dovezi, care să sprijine consolidarea forței de muncă din domeniul îngrijirii și integrarea acesteia în planificarea și gestionarea personalului din sănătate. Recomandările acoperă 20 de domenii tematice, organizate în funcție de etapele carierei: intrarea pe piața muncii, sprijinul acordat pe parcursul vieții profesionale și gestionarea ieșirii din activitate.
Documentul analizează, de asemenea, lacunele existente în materie de dovezi, precum și aspecte legate de egalitatea de gen, statutul de migrant și diferențele dintre mediul public și cel privat în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și furnizarea serviciilor de îngrijire. Printre prioritățile evidențiate se numără consolidarea educației și formării profesionale și îmbunătățirea condițiilor de muncă, inclusiv a salariilor.
În ceea ce privește efectele pe care recunoașterea și sprijinirea acestei categorii profesionale le pot avea asupra sistemelor de sănătate, Dr. Tomas Zapata a subliniat importanța investițiilor în pregătire și dezvoltare profesională: „O mai bună recunoaștere a muncii de îngrijire, combinată cu investiții în educație, condiții de muncă și sprijinirea forței de muncă, poate ajuta țările să construiască sisteme de sănătate mai sustenabile, echitabile și centrate pe oameni. Educația de înaltă calitate și învățarea pe tot parcursul vieții pot ajuta lucrătorii din domeniul sănătății să își dezvolte abilitățile, să progreseze în carieră și să lucreze mai eficient alături de lucrătorii din domeniul sănătății. Acest lucru este esențial pentru construirea unei forțe de muncă din domeniul sănătății și al îngrijirii capabile, valoroase și sustenabile”, a declarat directorul Academiei OMS.







