Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf.univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, a anunțat că în luna iunie se va organiza concursul pentru funcțiile de directori generali ai caselor județene de sănătate. „Va fi un concurs corect, fără ingerințe politice sau de altă natură”, a subliniat președintele CNAS.
„Sistemul de asigurări sociale de sănătate continuă procesul de eficientizare. De această dată, vorbim despre eficientizarea resurselor umane și despre consolidarea unui management profesionist la nivelul celor 43 de case de asigurări de sănătate. (…) După echilibrarea balanței dintre venituri și cheltuieli, dintre numărul celor care contribuie și al celor care beneficiază de servicii medicale, este nevoie de stabilitate și de implicarea totală a managerilor de sistem de la nivelul caselor de asigurări de sănătate. De aceea, CNAS organizează concurs pentru funcțiile de directori generali ai Caselor de Asigurări de Sănătate”, a transmis, duminică seară, președintele CNAS.
Concursul va avea loc pe 18 iunie, ora 10:00 (proba scrisă) și 23 iunie (interviul), după parcurgerea etapelor de depunere a dosarelor (până pe 4 iunie, orele 17:00), de verificare a acestora (până pe 9 iunie) și de soluționare a eventualelor contestații (10-11 iunie).
„Va fi un concurs corect, fără ingerințe politice sau de altă natură. Sistemul de asigurări de sănătate are nevoie de directori competenți, care pot fi evaluați obiectiv, pe criterii de performanță – singurele criterii după care vor răspunde în fața CNAS pe durata mandatelor lor”, a subliniat președintele CNAS.
Accesul în sălile de concurs va fi securizat cu sprijinul instituțiilor specializate în acest domeniu, interviurile vor fi înregistrate audio-video, iar societatea civilă – asociații de pacienți, asociații profesionale sau orice entitate interesată de respectarea regulilor – va putea participa în calitate de observator independent.
„În etapa următoare vom continua eficientizarea resurselor umane și la nivelul eșaloanelor inferioare, astfel încât statutul de funcționar public să nu mai fie folosit ca mijloc de a deține o funcție de conducere pe viață. Vom deschide accesul profesioniștilor în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Un sistem modern de asigurări de sănătate are nevoie de medici, farmaciști, economiști și specialiști IT experimentați, dedicați serviciului public. Nu mai putem avea pretenția ca un funcționar public „care se pricepe la toate” să facă de toate într-un sistem atât de complex. Avem nevoie de întărirea serviciului medical, de consolidarea departamentului IT care gestionează unul dintre cele mai complexe sisteme informatice ale statului român, precum și de întărirea structurilor de audit, control și prevenire a fraudelor din sistem, precum și de înființarea unui departament de farmacoeconomie”, a mai transmis conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan.







