Proiectul legii salarizării, în forma actuală, generează „inechități majore” și poate produce efecte grave asupra sistemului medical, educației și siguranței cetățenilor, a avertizat prof. univ. dr. Carmen Orban, într-o declarație susținută în plenul Senatului.

Medicul și cadrul universitar a atras atenția că sănătatea și educația reprezintă domenii esențiale pentru funcționarea statului și nu pot fi tratate exclusiv din perspectivă bugetară.

„Sănătatea și educația nu sunt simple capitole bugetare. Ele reprezintă infrastructura vitală a unei națiuni. Un sistem medical slăbit înseamnă vieți puse în pericol. Un sistem educațional destabilizat înseamnă un viitor vulnerabil pentru întreaga societate. Atunci când aceste două domenii sunt afectate, siguranța fiecărui cetățean este afectată direct”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Orban.

Aceasta a precizat că a decis să vorbească public despre efectele pe care proiectul legislativ le-ar putea avea asupra unor domenii fundamentale ale statului român.

„Proiectul legii salarizării, în forma actuală, creează inechități majore. Consider că este de datoria mea să vorbesc public atunci când echilibrul social și stabilitatea unor domenii esențiale sunt puse în pericol”, a transmis Carmen Orban.

În intervenția sa din Senat, profesorul universitar a subliniat că parlamentarii au obligația de a proteja drepturile și siguranța cetățenilor și de a interveni atunci când există riscul unor consecințe negative majore.

„Noi am fost trimiși în Parlament de către cetățeni pentru a-i reprezenta cu responsabilitate, pentru a le apăra drepturile, siguranța și demnitatea. Avem obligația morală și instituțională de a interveni atunci când există riscul producerii unor efecte grave asupra oamenilor pe care îi reprezentăm”, a afirmat Carmen Orban.

Totodată, aceasta a făcut apel la dialog și consens politic pentru corectarea prevederilor considerate problematice.

„Fac astăzi un apel la maturitate, responsabilitate și consens politic. Este un moment al dialogului și colaborării”, a spus prof. univ. dr. Carmen Orban.

Potrivit acesteia, România are nevoie de politici publice construite „pe echilibru, competență și respect față de profesioniștii care susțin funcționarea statului”.

„Avem datoria să protejăm medicii, profesorii, personalul esențial și, prin ei, să protejăm fiecare cetățean al acestei țări”, a mai declarat Carmen Orban.