Sănătatea trebuie să devină o prioritate, asumată prin acțiuni concrete, iar sistemul medical trebuie eficientizat, a subliniat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), într-un bilanț al anului care se încheie.
„Și în 2025 am avut un an plin de provocări în sistemul de sănătate. Trebuie să aducem în față și să recunoaștem și lucrurile bune realizate anul acesta – și cu siguranță sunt – dar trebuie să înțelegem și să recunoaștem și ce nu merge în sănătate, pentru a îndrepta lucrurile. Și noi medicii și dumneavoastră pacienții vrem aceleași lucruri: spitale cu infrastructură modernizată sau cu infrastructură nouă; acces la cele mai bune tratamente; dumneavoastră să fiți tratați profesionist și cu empatie, noi, medicii, să fim priviți corect”, a transmis, marți, prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
Președinta CMR a subliniat că atât pacientul, cât și medicul, trebuie să se bazeze pe o relație de respect și corectitudine. De asemenea, este nevoie de acces rapid la servicii medicale.
„Aici, prima problemă identificată ține de numărul de medici și personal medical, de cum este repartizat – la nivel național, acest număr – dar și de politici și strategii, dacă ne referim la numărul de medici disponibili să asigure gărzi, ca exemplu”, a precizat președinta CMR.
Atât în 2025, cât și în ultimii ani, „s-au și mișcat lucruri în sistemul de sănătate, dar cu siguranță mai sunt multe de realizat”, a afirmat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
„Vedem că șantierele unde se ridică noi clădiri de spitale avansează – trebuie recunoscut acest fapt – și, indiferent de zona unde se construiesc, aceste investiții vin să îmbunătățească infrastructura sanitară a României. Iar unele clădiri au fost deja date în folosință pe parcursul acestui an”, a mai spus prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
Potrivit președintei CMR, infrastructura sanitară reprezintă una din marile provocări ale sistemului medical.
Este foarte bine că, în ultimii ani, s-au investit fonduri în echipamente moderne, dar aceste dezvoltări trebuie dublate și de investiții în infrastructură. Consider că satisfacția pacientului în raport cu sistemul de sănătate are ca și indicator foarte important infrastructura în care este tratat. Vedem de multe ori percepția omului, a cetățeanului în raport cu sistemul de sănătate și înțelegem că, deși nu intră în responsabilitatea noastră directă, unele din minusurile sistemului – dacă vorbim astăzi de infrastructură – sunt îndreptate către noi, medicii, deoarece noi interacționăm cu pacientul. Dar, cu siguranță și noi medicii trebuie să vedem ce putem și ce ține de noi, ca medici, să îmbunătățim. Să înțelegem că avem responsabilități, să înțelegem că interacțiunea de astăzi dintre noi și pacient nu mai este ca acum 10, 20 de ani și că și noi trebuie să ne adaptăm, să comunicăm mai eficient, ca un prim exemplu. Dar și pacientul trebuie să înțeleagă că medicul este și el om, nu super om”, a subliniat președinta CMR.
Prof. univ. dr. Cătășina Poiană a afirmat că înțelegerea și respectul trebuie să fie reciproce.
„Eu solicit fiecarui coleg medic să fie profesionist, corect și implicat în interacțiunea cu pacienții. Dar și pacienții, și societatea în general, trebuie să înțeleagă că marea majoritate a medicilor așa sunt. Acolo unde medicul nu tratează corect pacientul, sunt prima persoană care va lua atitudine, după ce vom avea o analiză a situației. Mă adresez și colegilor mei medici, cărora le mulțumesc pentru efortul lor din tot anul acesta. Știu că actul medical are provocări, știu că uneori sunt momente care fac ca emoțiile pe care le simțim să ne copleșească și pe noi, știu că uneori simțiți că „nu mai puteți”… și atunci vă spuneți că trebuie să mai puteți puțin, pentru că viața omului din fața dvs. stă, în multe situații, în mâinile dumneavoastră”, a precizat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
Președinta CMR a subliniat că „pentru colegii mei medici îmi doresc ca în anul 2026 să reușesc, împreună cu toți celegii din CMR și decidenții responsabili, găsirea unor soluții pentru:
- recunoașterea activității petrecute în gardă ca vechime în muncă;
- plata orelor de gardă la nivelul salarizării actuale;
- evaluări profesionale care să aibă în centru actul medical, atât ca dificultate, cât și ca riscuri;
- strategii sustenabile prin care medicii, mai ales cei tineri, să fie atrași în sistemul public de sănătate, cu prioritate în zonele unde nu sunt medici suficienți;
- să începem construcția unei noi legislații în sănătate, cu focus pe o lege a profesiei medicale;
- combaterea dezinformării în sănătate care aduce prejudicii atât medicilor, cât și pacienților”.
„Ce m-a marcat anul acesta și trebuie pus focusul pe această problemă? Infecțiile asociate asistenței medicale – nosocomiale – unde cred că este datoria tuturor – de la medici, la managementul secțiilor și al unităților medicale, la decidenții din sănătate – să adopte măsuri concrete, să respecte ce avem astăzi, să îmbunătățească infrastructura, circuitele – și iar ajungem la infrastructură – astfel încât sistemul medical românesc să răspundă cât mai eficient în combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale”, a afirmat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
„Tuturor, vă doresc un an bun, cu multă sănătate și înțelepciune!”, a încheiat președinta Colegiului Medicilor din România.


