În perioada 24–27 martie 2026, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (IMSP CNAMUP) a organizat un atelier de instruire cu genericul „Echipa de asistență medicală în dezastre (EAMD)”, destinat perfecționării personalului medical implicat în acordarea ajutorului de urgență prespitalicesc în situații de catastrofe.
Evenimentul a oferit specialiștilor din cadrul IMSP CNAMUP oportunitatea de a beneficia de expertiza și bunele practici ale echipelor DMAT (Disaster Medical Assistance Team) din Japonia, recunoscute internațional pentru eficiența în gestionarea situațiilor excepționale.
Programul de instruire a combinat componente teoretice cu aplicații practice, axate pe: organizarea intervențiilor în caz de dezastre, triajul medical, acordarea primului ajutor victimelor, activitatea dispeceratului DMAT și a postului clinic, completarea documentației medicale, stabilirea priorităților de transport al pacienților și gestionarea unui număr mare de victime în condiții de criză.
„Pregătirea pentru dezastre nu este o opțiune, ci o necesitate!”, au subliniat organizatorii atelierului, evidențiind importanța consolidării competențelor profesionale ale lucrătorilor medicali.
IMSP CNAMUP și-a exprimat recunoștința față de partenerii japonezi pentru cooperarea valoroasă și sprijinul acordat în dezvoltarea continuă a competențelor echipelor medicale.








