Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Emil Ceban, a reiterat importanța consolidării parteneriatului cu Uniunea Europeană pentru modernizarea și dezvoltarea serviciilor medicale, în cadrul unei întrevederi cu Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, la Ministerul Sănătății.
Întâlnirea a fost ocazia pentru evaluarea direcțiilor actuale de cooperare în domeniul sănătății, inclusiv proiectele aflate în desfășurare și perspectivele de extindere a acestora, cu scopul de a asigura servicii medicale sigure, accesibile și eficiente pentru toți cetățenii.
„Consolidarea parteneriatului cu Uniunea Europeană rămâne o prioritate strategică pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova. Sprijinul constant al UE contribuie semnificativ la modernizarea serviciilor medicale și la implementarea standardelor europene în domeniul sănătății”, a declarat ministrul Emil Ceban.
Potrivit oficialilor, Republica Moldova continuă să avanseze în alinierea la bunele practici europene, consolidând un sistem de sănătate modern, performant și orientat spre pacient. Uniunea Europeană rămâne un partener esențial în acest proces, oferind sprijin constant pentru reformarea sectorului, modernizarea infrastructurii medicale și implementarea proiectelor menite să crească calitatea și accesibilitatea serviciilor medicale pentru cetățeni.


