De Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe data de 7 aprilie, Spitalul Județean de Urgență Alba, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, invită cetățenii să participe la testări gratuite de glicemie și tensiune arterială. Acțiunea face parte dintr-o campanie de prevenție menită să sprijine depistarea timpurie a afecțiunilor și să crească șansele de vindecare.
Testările vor fi efectuate de personalul medical al spitalului, care va acorda și sfaturi privind monitorizarea sănătății și importanța controalelor periodice.
“Prevenția și controalele periodice au un rol foarte important în depistarea timpurie a afecțiunilor și în creșterea șanselor vindecare. Împreună pentru sănătate. Sănătatea este o prioritate”, transmit reprezentanții instituției.








