Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a început implementarea Programului național de screening DARIA, care oferă acces gratuit la mamografii pentru femeile eligibile, cu un accent special pe comunitățile vulnerabile și zonele cu acces limitat la servicii medicale. Scopul programului este identificarea leziunilor suspecte în stadii incipiente, când tratamentul poate fi mult mai eficient.
Programul DARIA promovează informarea corectă, educația pentru sănătate, instruirea personalului medical și circuitele clare de trimitere către diagnostic și tratament. Prin intermediul centrelor regionale de prevenție, unităților mobile și registrului electronic modern, inițiativa contribuie la construirea unui sistem de screening sustenabil și funcțional, adaptat nevoilor reale ale pacientelor.
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara implementează proiectul în colaborare cu mai multe instituții de profil:
-
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca – lider de proiect;
-
Institutul Regional de Oncologie Iași;
-
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București;
-
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București;
-
Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș;
-
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca;
-
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța;
-
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova;
-
Fundația „Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură”;
-
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer;
-
Institutul Național de Sănătate Publică;
-
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești.


