Actul medical este gratuit și nu trebuie condiționat de bani sau alte beneficii, transmite Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, care atrage atenția pacienților asupra importanței respectării unui sistem sanitar corect și transparent.

Reprezentanții unității medicale subliniază că oferirea sau solicitarea de „atenții” nu are nicio justificare și contravine principiilor unui act medical bazat pe respect și profesionalism.

În acest context, pacienții sunt încurajați să semnaleze imediat orice situație în care li se cer bani sau alte avantaje necuvenite. Sesizările pot fi făcute la Direcția Națională Anticorupție, la numărul de telefon 0800 806 806, apel gratuit, sau direct către conducerea spitalului, prin WhatsApp, la numărul 0745 348 575.