Într-un interval de 48 de ore, Centrul de Transplant „Prof. Gilles Mentha” din cadrul Spitalului Sf. Constantin a realizat cu succes două transplanturi renale și două prelevări, intervenții în urma cărora două paciente au primit șansa la o viață normală fără a mai ajunge dependente de dializă, informează unitatea medicală.

Potrivit reprezentanților unității medicale, centrul a efectuat transplanturile renale cu numerele 45 și 46, continuând activitatea din ultimul deceniu, în care a menținut o rată de succes de 100%, fără pierderea vreunei grefe.

Prima pacientă, în vârstă de 38 de ani, din Timiș, diagnosticată cu nefropatie Berger în stadiu terminal și aflată în pre-dializă, a primit un rinichi de la un donator viu în vârstă de 36 de ani. A doua pacientă, în vârstă de 46 de ani din Iași, aflată tot în pre-dializă, a beneficiat de un transplant realizat de la soțul său, considerat de echipa medicală un gest de sprijin și continuitate a vieții.

Intervențiile au fost realizate de o echipă complexă formată din medici și asistenți, din care au făcut parte Dr. Bogdan Moldovan, Dr. Radu Pisică, Dr. Alexandru Cealan, Dr. Cristian Porumbel, Dr. Felix Fărcaș, Dr. Adrian Brînza, alături de asistenții Angela Cotoară, Miruna Rășină, Delia Melinte, Ioana Neacșu și Flavia Andraș. Din echipa ATI au participat Dr. Mihaela Baciu și Dr. Vlad Untaru, împreună cu asistenții Liviu Covaci și Christian Daniel Marcu-Roth, iar evaluarea Doppler a fost realizată de Dr. Dragoș Lupu, cu suport nefrologic asigurat de Dr. Mihaela Verzan.

Conform echipei medicale, ambele intervenții au decurs în condiții foarte bune, iar rinichii transplantați au devenit funcționali imediat după operație, încă din sala de intervenție.

Odată cu aceste cazuri, centrul ajunge la 46 de transplanturi renale efectuate și își consolidează statutul de centru privat acreditat din România care realizează transplant renal de la donator viu. În același timp, echipa medicală a transmis mulțumiri donatorilor, pacienților și personalului implicat pentru colaborare și profesionalism.