Pacientele oncologice aflate în tratament la Clinica de Oncologie Medicală și Radioterapie a Spitalului Clinic Județean Mureș beneficiază de sprijin emoțional și comunitar, menit să le întărească reziliența și să reducă stresul asociat bolii. Evenimentul organizat pe 9 martie 2026, sub sloganul „Infinit de puternică”, a reunit paciente, medici, asistenți și invitați speciali pentru a transmite un mesaj clar: lupta împotriva cancerului implică nu doar tratament medical, ci și empatie și sprijin uman.

Deschiderea a fost realizată de echipa medicală a clinicii și Direcțiunea Spitalului Clinic Județean Mureș, care au subliniat importanța sprijinului emoțional pentru pacientele aflate în tratament oncologic. Participantele au fost întâmpinate cu flori și o brățară simbolică intitulată „Putere și speranță”.

Atmosfera evenimentului a fost completată de mai multe momente speciale:
– un moment artistic emoționant susținut de pacienta B.O., la pian și violă
– prezentarea unor produse hand-made realizate de pacienta C.M.
– mărturii ale pacientelor oncologice, care au împărtășit povești de viață și experiențe din parcursul lor terapeutic, reunite ulterior într-un tablou al mărturiilor

Un moment dedicat comunității a fost realizat în colaborare cu Asociația „Oameni buni”, unde au fost împărtășite povești inspiraționale despre curaj și speranță și au fost oferite flori și mărțișoare pacientelor.

Un element vizual simbolic al evenimentului a fost funda roz realizată din baloane, simbol internațional al luptei împotriva cancerului de sân. Evenimentul s-a încheiat cu un gest simbolic de recunoștință pentru femeile din echipa medicală, care au primit diplome de apreciere pentru dedicarea și empatia arătate zi de zi în îngrijirea pacientelor.